Metodele de evaluare a unei întreprinderi – partea III din III

in Articole

b. Metoda activului net contabil

Valoarea întreprinderii este dată de valoarea activului net contabil. Determinarea acestuia din urmă se face după formula:

Valoarea întreprinderii = Activ net contabil = Total Activ – (Datorii + Active fără valoare)

Sunt considerate active fără valoare:

– cheltuieli de constituire

– cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii

– diferenţe de conversie activ.

În categoria datoriilor intră datoriile salariale, cele fiscale, furnizorii, creditele pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi provizioanele constituite pentru viitoare evenimente cu un grad mare de probabilitate a realizării (riscuri inevitabile, cheltuieli aproape sigure).

Avantajele metodei:

- rapiditate în calcul

- puţin costisitoare

Dezavantaje:

- preluarea inexactităţilor sau a erorilor eventuale din contabilitate

- lipsa unui inventar care ar avea rolul de a pune de acord datele din teren cu cele din contabilitate; reduce gradul de confidenţă a metodei

- ca urmare a principiului costului istoric se constată o discrepanţă între valoarea actuală şi cea contabilă a elementelor de activ.

c. Noţiuni particulare ale modelelor patrimoniale

În literatura franceză şi în cea anglo-saxonă se face clar diferenţa dintre valoarea lichidativă şi cea de lichidare. Deşi, în contextul celor prezentate până acum nu s-a făcut nici o diferenţă între acestea două, este momentul să le delimităm:

- valoarea lichidativă se defineşte pe ipoteza evaluării pasivului la valoarea contabilă; nevărsându-se compensaţii pentru concedierea salariaţilor; lichidarea este forţată.

- valoarea de lichidare rezultă din contrariul unei lichidări forţate. Valoarea de realizare a activelor este adesea inferioară preţului de cesiune normal; pasivul se măreşte cu indemnizaţiile de concediere iar valoarea netă ce revine acţionarilor este cel mai adesea minimă, chiar nulă.

Există o serie de convenţii şi de tipuri de valori stabilite de către specialişti care se utilizează în evaluare. În dorinţa de a le utiliza în contextul cerut ele sunt prezentate într-o enumerare succintă, mai jos:

d. Valoarea substanţială se defineşte ca totalul valoric al activelor existente la dispoziţia întreprinderii, indiferent de modul lor de finanţare, care asigură continuitatea activităţii [3].

Valoarea

substanţială

brută

=

Activul net corectat

+ Datorii pe termen scurt, mediu, lung

+ Valoarea bunurilor luate în leasing

+ Cheltuieli de constituire

- Cheltuieli de reparaţie necesare pentru menţinerea bunurilor pentru producţie în stare de funcţionare

e) Valoarea substanţială redusă este valoarea substanţială brută micşorată cu datoriile nepurtătoare de dobânzi ale întreprinderii şi cu creditele acordate de furnizori în condiţii favorabile de rată a dobânzii. Definiţiile date valorii substanţiale concordă în elementele următoare:

- este vorba de o valoare brută, evaluată funcţie de costul de înlocuire şi într-o optică de continuare a exploatării;

- bunurile durabile închiriate sunt incluse;

- bunurile care nu sunt necesare exploatării se exclud.

f) Substrăgându-se pasivul exigibil (datoriile totale) din valoarea substanţială brută rezultă valoarea substanţială netă.

g) Activul net corijat sau valoarea intrinsecă sau valoarea de utilizare reprezintă suma fondurilor care ar fi necesare pentru reconstituirea patrimoniului întreprinderii în starea sa actuală.

h) Valoarea de asigurare este cea reţinută de companiile de asigurare pentru asigurarea întreprinderii. În toate cazurile în care se aplică metodele patrimoniale, valoarea rezultată din aceste calcule nu poate fi disociată de valoarea dată de actualizarea unor fluxuri de numerar viitoare (în cazul ipotezei de continuitate).

Previous post:

Next post: